Info Adventist

Sugestii de lectură – Istoria creștinismului – primii 3000 de ani

Cunoașterea istoriei este o datorie și un privilegiu a oricărui om.De altfel Ellen White, o scriitoare inspirată, spunea: „Nu avem a ne teme de altceva decât că vom uita drumul pe care ne-a condus Dumnezeu.” Istoria este importantă fiindcă ne ajută să urmărim modul în care Dumnezeu își realizează planurile pentru salvarea omenirii.

ISTORIA CREȘTINISMULUI-PRIMII 3.000 DE ANI, de Diarmaid MacCulloch, Editura Polirom, 2011…

Diarmaid Ninian John MacCulloch (n.1951) este un istoric și profesor universitar englez, specializat în istorie și istoria creștinismului. A studiat istoria la Churchill College, Cambridge, unde și-a luat licența și un Master of Arts. În 1977 și-a luat doctoratul în istorie medievală engleză (epoca Tudor) la Cambridge. Mai are o diplomă în Arhivistică la Universitatea Liverpool și o Diplomă Oxford în Teologie la Ripon College Cuddeston. Este anglican și a fost hirotonit ca diacon în această biserică, apoi a renunțat la preoție datorită orientării sexuale. A predat a Universitatea Cambridge și a fost mult timp profesor de Istorie a Bisericii la Universitatea Oxford.

A publicat o mulțime de lucrări fundamentale în domeniul istoriei și, mai ales, a istoriei creștinismului, cu un interes special pentru perioada Reformei. Prezentul volum, apărut în 2009, este o lucrare monumentală (1080 de pagini cu note cu tot) care a devenit bibliografie clasică în domeniu. A primit numeroase premii pentru lucrările sale.

„Unde începe creștinismul, în Atena, la Ierusalim sau la Roma? Cum au apărut și s-au diferențiat primele crezuri ale Bisericii? Cum s-au cristalizat principalele tradiții creștine și cum s-a răspândit mesajul lui Iisus până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii? Diarmaid Mac Culloch răspunde la aceste întrebări și la multe altele în ISTORIA sa pe cât de cuprinzătoare, pe atât de captivantă, considerată un titlu de referință în domeniu.

Unele episoade ale acestei istorii complexe, precum confruntările și convertirile ce au însoțit răspândirea creștinismului în Asia Centrală și de Est sau în Africa, sunt puțin cunoscute. Altele, ca lupta Părinților Bisericii împotriva gnosticismului, nașterea monahismului, Reforma și Contrareforma, sunt cunoscute, dar apar acum într-o lumină nouă. Portrete ale unor personalități neobișnuite – sfinți, eretici, regi, cruciați – și digresiunile în care analiza subtilă se împletește cu umorul dau culoare discursului. ISTORIA CREȘTINISMULUI constituie o sursă de informații noi, interesante deopotrivă pentru specialiști și pentru publicul larg.”

Într-o Introducere extinsă, autorul explică modul în care și-a conceput lucrarea, structura ei și modalitățile alese pentru cuprinderea subiectului.

Atrage atenția subtitlul – Primii 3.000 de ani. Pentru a explica în profunzime apariția și conținutul creștinismului, autorul simte nevoia să facă un excurs de 1.000 de ani înainte de Christos atât în istoria Greciei și a Romei, cât și în cea a Israelului. Apoi cartea urmează cronologia, cu grija de a prezenta echilibrat toate momentele importante din istoria creștinismului în Europa, atât în Răsărit cât și în apus, în Africa, Asia, America și pe întreg globul. Sunt urmărite perioadele de convergență ale creștinismului, cât și perioadele de scindare în curente divergente, care au fost destul de numeroase. Autorul le acordă atenția cuvenită și analizează consecințele acestora de-a lungul timpului.

Toate epocile sunt tratate cu atenție, în funcție de evenimente, personalități și ponderea lor în istoria milenară a creștinismului. Interesant că în perioada marilor redeșteptări din America, este menționată apariția adventismului de ziua a șaptea. ISTORIA CREȘTINISMULUI acoperă inclusiv perioada contemporană cu ultimele evoluții și tendințe care interesează atât de mult pe cei care, ancorați în Scriptură, urmăresc împlinirea marilor profeții biblice.

În concluzie, deși este o carte descurajantă pentru unii – 1080 de pagini, din care 172 numai pentru note (grupate toate la sfârșitul cărții), lectura curge ușor, datorită stilului prietenos care-l caracterizează pe autor, încântă prin plonjarea în miezul istoriei din care ne tragem și incită la meditație datorită ideilor care străbat întreaga operă.

Celor care cred că merită să învețe mereu… mult succes…

Dr. Valeriu Petrescu – Facebook.

Powered by WPeMatico


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *